apocalipsa

m-am jucat putin cu un set de poze pe care le-am facut ieri in centrul Aradului.

da, am prelucrat poza ulterior. asa, un pic 😉

jucarie noua

A fost odata ca nici odata o lume analoga.
Pe atunci faceam poze cu aparate in care trebuia sa pui un film si pe care trebuia sa-l developezi.
Si in plus trebuia sa te ganesti putin la timpul de expunere si diafragma folosita inainte de a apasa pe declansator, pentru ca nici filmul nici developarea filmului nu erau ieftine.
Deci treceau minim 2-3 zile pana sa vezi ce ai pozat.

Astazi trebuie doar sa intorci aparatul foto si vezi dupa maximal 2 secunde ca habar nu ai sa faci poze.
Dar asta nu te impiedica sa faci 20 de poze pe minut. Pentru ca nu costa nimic.

In lumea analoga aveam un projector de diapozitive si din cand in cand se strangea familia si prietenii, stingeai lumina si toti se uitau la diapozitive.
De fapt projectorul de diapozitive il mai am si acum.
Nu stii niciodata cand diapozitivele vor deveni din nou, cum se intampla la ora actuala cu picapurile, en vogue.

In orice caz, inca mai traim bine infipti in lumea digitala si facem poze digitale. Apoi le stocam digital pe harduri sau DVD-uri pentru al le arata la prieteni pe un monitor de laptop de 17″ .

Mie personal imi lipsete posibilitatea de a-mi prezenta pozele, deci ultima parte din acest worklow fotografic (fotografiere -> salvare pe hard -> vizionarea pozelor -> triere -> prelucrare -> salvare poza finala -> ??? )

Ok, asta s-a schimbat din ziua de astazi.
Mi-am cumparat, Ministrul de finante mi-a dat voie, Mosul a venit mai devreme anul acesta si mi-a adus un projector digital.

Un projector de cateva luni pe piata, Acer H7530D full-HD, 1080p, rezolutie nativa de 1.920 x 1.080 pixeli (format 16:9, pot insa sa-l trec si pe 4:3), un contrast de 40.000:1, luminozitate de 2.000 ANSI si nu stiu ce sistem de Acer ColorBoost Tecnologie II+ pentru saturarea culorilor.
Nu pot sa spun inca nimic despre calitatea video full HD ( nu am primit inca cablul DVI->HDMI pentru laptop si cel HDMI de la playerul mau BlueRay e prea scurt) insa calitatea la poze e perfecta.

Insa cel mai mult imi place faptul ca pot sa schimb manual parametrii de culoare (pt. fiecare canal !) contrast, temperatura, saturare, luminozitate.
In plus are un sistem de setare a culorii peretelui pe care faci projectia.

super sa-ti vezi pozele in marime 2m pe 2 m …

tiganiada

Acest posting l-am scris deja odata acum doua saptamani in Arad pe laptopul meu de firma.
Dupa ce am scris cam o ora am avut deodata parte de un bluescreen de toata frumusetea (si eu nu mi-am luat timpul sa apas pe CTRL+S) si tot ce am scris s-a dus in marele Nirvana al informatiilor pierdute.
M-am enervat la culme pe Windows (si pe prostia mea) si mi-am bagat picioarele in blog.

Acum sunt in tren spre Köln, mai am 3 ore de mers si mult timp (si folosesc MacBook-ul care nu face bluescreen) sa scriu.

Deci:
Tiganiada Part 1
Singurele bauturi la care ma pricep intr-adevar bine sunt whisky-urile.
Nu ma refer la bourbon american ca de exemplu Jack Daniels, Jim Beam …, adica acele produse americane care se fac la scara industriala (din porumb) si care au atata in comun cu un whisky bun (Single Malt) cat are restaurantul lui Paul Boquise din Paris cu un MacDonalds din New Delhi
Ma refer la whisky, adica lichidul ce se produce in Scotia si Irlanda din malt si apa din Highlands, care se prajeste deasupra focului de turba si primeste gustul caracteristic de fum si care sta minim 8 ani in butoaie vechi de vin.
Bine, daca-i musai beau si din alea bourbon, dar din protest le amestec cu Cola … 😉

La vinuri in schimb sunt total paralel.
Vin alb nu beau pentru ca imi provoaca acid la stomac. Si vinurile rosii le impart in doua categorii: cele care imi plac si cele care le beau in scarba.

Cumnatul meu in schimb le are tare de tot cu vinurile (e chiar cavaler al Ordinului Vinului European).
Dupa ce am dat doua zile consecutiv gres la cumparat de vinuri de la Selgros (magazinul meu preferat in Arad, “nici o zi fara Selgros” 😉 ) s-a indurat Domnul Cavaler si mi-a facut o lista cu vinurile pe care mi le recomanda.
Insa nu s-a gandit ca eu ma voi duce in aceasi zi la magazin si voi lua toate vinurile de pe lista sa.

Si asa stau eu frumos la casa de la Selgros cu cosul full de sticle de vin si inca cateva articole (sarcina primita de la soacra si nevasta).

In spatele meu se pun doi tigani.
Dar tigani din astia neaosi: cu palarie lata, mustata stufoasa, geaca neagra de piele, pantaloni foarte lati sus si stramti jos, pantofi ascutiti.
Vorbeau intre ei tiganeste, dupa trasaturi si varsta erau tata si fiu.
In cos aveau ceva aripioare de pui si un bacs de apa.

Lucrul cel mai normal de pe lume (pentru mine!) sa-l intreb pe cel tanar:

Doar atat aveti?

Se uita mirat la mine si spune “da, de ce?

Pai treceti in fata mea, la mine dureaza mai mult.

Un gest pe care il fac regulat in magazin in München (acolo magazinul meu preferat e Metro) insa pentru cei doi probabil un novum.

In orice caz, cel batran mi-a multumit de 3 ori, cel tanar de doua ori.
La plecare mi-au urat un larevedere si o zi buna si au zambit iliescian.

Doar nu am facut nimic altceva decat sa le arat acelasi respect ca si oricarui alt om. Ce ma intereseaza aca sunt tigani, romani, turci sau nemti ?
Urasc generalizarile.
Cu generalizari din astea am copilarit ca si neamt in Romania si ma confrunt acum ca si roman in Germania.

The End – Tiganiada Part 1

Tiganiada Part 2

Joi (17 septembrie) dupamasa am avut ocazia sa-l cunosc pe Adrian.
Am pus tara la cale la un suc la Joyce si dupa aceea m-am dus sa fac poze prin Arad pe inserat, respectiv noaptea.

Cand am ajuns la podul de la Aradul Nou era deja aproape intuneric.
Am parcat Audi-ul la birtul din capatul podului, cred ca la birt ii spune ceva de genul “La Vama” (pentru ca acolo era inainte de WWI vama dintre Banat si Ardeal).
Mi-am luat sculele de pozat din portbagaj si m-am postat pe mijlocul podului sa fotografiez Muresul crepuscular.

Montez aparatul pe trepied si incep sa fotografiez.
Trec pietoni, trec biciclisti, aud comentarii de genul “ce dracu are ala acolo, binoclu?”, “haha, s-a stricat blitzul” dar le ignor.

La un moment dat apar doi indivizi deosebit de negriciosi la vreo 25 – 30 de ani.
Prost imbracati, haine sleioase, parul oxigenat partial la chiuveta din bordei, privire incruntata.
In orice caz imi inspirau la fel de multa incredere ca si un ciine de la stana de oi din Piatra Craiului.

Dar am aplicat aceiasi tactica: ii ignor completamente.

Mare mi-a fost insa surpriza cand unul se posteaza la vreo 2 metri in fata mea si celalalt se sprijina de fierul armat al podului in spatele meu.
Si se uita amandoi la mine fara sa spuna nimic.

Fuck ! Am pus-o.
Si eu ca desteptul aveam toata trusa mea foto la mine. Aparatul, cinci obiective, 10 -15 filtre, carduri, declansator infrarosu … in total peste 3k euro

Nu era nimeni pe pod.
Numai un neamt si doi tigani care se masurau tacut din priviri.
Prin cap mi-a trecut ca probabil voi avea in curand sansa sa-mi cumpar in sfarsit un Nikon D700 care i-mi place de mult.

Ok, risc !
Apuc brusc rucsacul cu mana stanga si trepiedul cu dreapta si o iau in pas aproape alergator inspre masina.
Si cei doi tigani dupa mine …

Ce nu au stiut e ca masina mea se afla la doar 30 de metri si ca portbagajul se deschide automat la buton.

Ajung la 5 metri de masina, apas pe butonul de portbagaj la telecomanda de pe cheie, portbagajul se deschide, arunc trepiedul si rucsacul in portbagaj, trantesc portbagajul, deschid usa soferului, sar inauntru, blochez usile, intorc cheia si calc acceleratia.
Si toate astea in timp record.
In oglinda retrovizoare ii vad pe cei doi tiganusi cum se cearta.
Au scapat ocazia sa se faca cu o completa (numai blitzul lipsea) trusa foto destul de buna.

Vreo 2-300 de metrii mai incolo (la biserica catolica din Aradul Nou) intorc masina si o iau inapoi inspre centru.
Cand ajung in dreptul celor doi (erau pe cealalta parte a strazii) las geamul jos, clacsonez si urlu tare “MUIIIIIIIEEEEEEEEE”.
Constat ca un Audi A6 demareaza mai repede decat arunca un tigan cu piatra.

Una stiu sigur: nu ma mai duc noaptea singur sa fac poze cat traiesc …

The End – Tiganiada Part 2

Morala: Viata e ca parul din cur …
toti diferiti, toti egali …